Recunosc, mi se întâmplă des să rămân cu câte puțin din fiecare fel de mâncare prin frigider. Prea mult ca să arunc, prea puțin pentru o masă întreagă. Așa a apărut această secțiune – din dorința de a da o nouă viață ”resturilor”. Aici îți împărtășesc idei simple, din propria bucătărie, despre cum transform porțiile mici rămase în preparate noi, gustoase și surprinzătoare. Gătim cu ce avem și facem magie cu puțin! Friptura pe care ai făcut-o acum două zile nu se mai mănâncă și ar fi păcat să o arunci ? - Refolosește-o. Chifteluțele pe care le-ai pregătit nu s-au mâncat toate? - Reinventează-le. Resturi de friptură, legume sau chiar pâine, pot constitui ingredientele sau baza altor preparate, foarte bune. Deci ”la treabă” 😉
Piept de pui cu smântână și ouă ochiuri
Rest de ciulama în frigider? Perfect! Nu-l lăsăm să se piardă, ci îl transformăm într-o masă nouă, rapidă și gustoasă. Cu un ou ochi bine făcut deasupra, ciulamaua prinde viață din nou – devine un fel reconfortant, sățios și neașteptat de bun. E genul de combinație simplă, dar salvatoare, perfectă pentru zilele în care nu ai timp (sau chef) să gătești de la zero, dar tot vrei ceva cald și bun pe masă. La noi în familie, a devenit un mic „truc” de salvare după weekenduri mai bogate în gătit.
Brânzeturi rămase + paste = o masă nouă și gustoasă.
Când rămân prin frigider bucățele de brânză care nu mai ajung nici pe o felie de pâine, dar nici nu-ți vine să le arunci, știi că e momentul pentru o porție de macaroane cu brânză. Rețeta asta e dovada că din puțin se poate face ceva delicios. Am adunat resturile de brânză – un pic de telemea, ceva cașcaval și niște brânză frământată de oaie – le-am amestecat cu paste fierte, și le-am dat la cuptor. Ce a ieșit? O cină cremoasă, reconfortantă și fără pic de risipă. Ideală pentru o seară în familie, când vrei ceva simplu și bun, fără prea mult efort.
Brânză + carne + paste = fără risipă, cu gust!
Tagliatelle cu ce-a mai rămas – dar cu gust ca de restaurant? Așa a ieșit rețeta asta, dintr-o mână de paste, câteva fâșii de mușchi de porc (sau ce carne s-a mai găsit prin frigider) și bucățele de brânză uitate prin colțurile cutiilor. Am pus totul într-o tigaie, le-am lăsat să se împrietenească pe foc mic, și a ieșit o combinație cremoasă, sățioasă și surprinzător de bună. Nici nu zici că e o masă „de resturi”. Ideală pentru o cină rapidă în familie, când vrei să folosești ce ai, dar să te simți ca la o trattorie italiană.
Omleta asta e soluția ideală pentru diminețile când vrei ceva rapid, dar plin de gust. Am combinat resturi de legume rămase de la masa de ieri cu puțină brânză – poate cheddar, poate brânză de oaie sau ce ai prin frigider – și am făcut o omletă moale și cremoasă. Este genul de mâncare care nu doar că te ajută să folosești ce ai, dar e și sățioasă și delicioasă. În plus, cu o salată verde lângă, ai o masă completă, gata în câteva minute și perfectă pentru întreaga familie!